Prima pagină  »  Noutăți  »  Comunicate
Comunicate
Fondul și-a stabilit prioritățile pentru anul 2018
Publicat la: 09.03.2018   

În data de 07 martie 2018 a avut loc ședința Consiliului de Administrare al Fondului pentru Eficiență Energetică (FEE), prezidată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, în cadrul căreia au fost prezentate și aprobate Darea de seamă privind executarea bugetului pentru anul 2017, Raportul anual de activitate al Fondului pentru anul 2017, precum și luări de decizii cu privire la aprobarea proiectelor aferente finanțării măsurilor de promovare a eficienței energetice la nivel național.

Membrii Consiliului de Administrare al FEE au apreciat măsurile întreprinse pe parcursul anului 2017 de către Fond privind reducerea consumului de energie, utilizarea energiei regenerabile, menționând despre necesitatea stabilirii unui dialog constructiv cu unitățile administrativ-teritoriale și executorii proiectelor, întru depășirea situațiilor ce au tergiversat implementarea proiectelor, astfel întrucât în 2018 urmează a fi finalizate mecanismele de implementare și monitorizare a proiectelor demarate.

„Este necesară eficientizarea tuturor mecanismelor de implementare cu succes a proiectelor demarate de către Fondul pentru Eficiență Energetică. Trebuie să obținem rezultate vizibile privind reducerea consumului de energie, utilizarea energiei regenerabile, instalarea iluminatului public în diferite localități ale Republicii Moldova”, a enunțat ministrul Chiril Gaburici.

În cadrul ședinței a fost prezentată informația cu privire la situația existentă la obiecte și evoluția înregistrată prin stabilirea unui mecanism mai facil de procesare a dosarelor aferente proiectelor implementate de antreprenori, precum și situația la zi aferentă procedurii de monitorizare a proiectelor la etapa post-implementare.

Totodată, au fost efectuate modificări ale Contractelor de grant pentru măsurile în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă în clădiri și eficientizarea sistemelor de iluminat public în cadrul procedurilor de achiziții publice și aplicarea unor penalități mai drastice în cazul în care se identifică devieri esențiale de la prevederile Contractul de grant.

În cadrul ședinței au fost examinate și aprobate de principiu două proiecte-pilot privind implementarea măsurilor de eficiență energetică pentru reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public și un proiect de reabilitare termică a clădirii, care prevăd masuri de izolare termică a clădirii, schimbare a cazangeriei și tâmplăriei exterioare.

De asemenea, au fost examinate și aprobate costurile pentru lucrările adiționale pentru măsura de înlocuire a ferestrelor și ușilor exterioare la IMSP Spitalul Republican al Asociației Curativ-Sanatoriale și de Recuperare a Cancelariei de Stat, în limitele valorilor contractuale, iar în acest sens directorul instituției, prezent la ședință, a ținut să-și exprime recunoștința și mulțumirea către Fondul pentru Eficiență Energetică pentru ajutorul financiar, fără de care ar fi fost imposibilă efectuarea lucrărilor de eficiență energetică, cu mențiunea că „la momentul actual, clădirea are condiții confortabile și temperatura medie este conform cerințelor sanitare”.

La finalul ședinței, membrii Consiliului de Administrare au aprobat bugetul Fondului pentru anul 2018.

Amintim că Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) a fost creat în 2012, în scopul atragerii finanțării și implementării proiectelor în domeniul eficienței energetice și al valorificării surselor de energie regenerabile, conform strategiilor și programelor elaborate de Guvern.

 



Publicat la: 27.04.2018   
Publicat la: 19.04.2018   
Publicat la: 03.04.2018   
Publicat la: 29.03.2018   
Publicat la: 27.03.2018   
Publicat la: 06.03.2018   
Publicat la: 05.03.2018   
Publicat la: 27.12.2017   
Publicat la: 26.12.2017   
Publicat la: 19.12.2017   

1 - 10 din 46


© 2018 FEE - Fondul pentru Eficiență Energetică din Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Developed by MoldData
Sustinut de
PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 35533   Total ieri: 117   Total azi: 121